File de dezvoltare umană

Shopping Cart: 0,00 lei 0 items

File de dezvoltare umană

Adevărul în mentalitate construiește succesul în realitate

From the blog

Cum să modifici un site prost programat

Promiteam că voi scrie pentru început un articol umoristic, pentru a nu intra serios în pâine chiar din prima.

Astfel de articole vor mai fi din când în când, pentru a mai destinde atmosfera.
Totuși niște învățăminte se pot trage și din acestea, așa că îți doresc lecturare plăcută.

This content is for Exclusiv members only.
Log In Register
About the author
rvasile
Sunt 70% programator, 20% afacerist 5% comunicator si Dumnezeu știe ce se mai află în celelalte 5%. Am terminat un liceu de limbi străine (franceză - engleză), apoi o facultate de Matematică și Informatică la Universitatea Ovidius constanța (cursuri de lungă durată cu frecvență la zi), iar apoi, într-un final, am terminat masterul ”Managementul Informatizat al Proiectelor” de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică economică din Cadrul A.S.E. București. Numai seriozitatea nu m-a lăsat să duc până la capăt gluma în domeniul educației și să fac un doctorat în teologie, dar cine știe. Am lucrat la diverse firme ca programator, ca inginer de software și în alte poziții mai mult sau mai puțin importante. Într-un final m-am lansat cu avânt pe cont propriu în diverse domenii și sub diverse forme, lucruri despre care vorbesc în acest blog. Pentru că numerele contează, trebuie să știți următoarele: Am absolvit liceul cu 9,90; La bac am avut 9,86; La facultate am intrat cu 9,44 în urma unui examen de admitere; Facultatea am terminat-o cu 9,34 ca medie de absolvire; La examenul de licenta (lucrare scrisa) am avut 8,84; La lucrarea de licență (prezentarea lucrării de diplomă) am avut 10; Lucrarea de licență a fost ”Grupul Galois al unui Binom de forma x^n-a, și aplicații”; Media generală de la licență a fost 9,42; Rezultă din cele de mai sus că am absolvit facultatea cu o medie generala de 9,38; La master, nota de absolvire a fost 8; La lucrarea de disertație am avut 10; Deci media generala de absolvire a masterului a fost 9; Lucrarea de disertație s-a numit: ”Particularității ale resurselor umane în echipa de proiect; Integrarea persoanelor cu dizabilități”.